PNL își protejează purtătorii de mesaj…oricît de abject ar fi acesta

Săptămîna trecută, laBucurești, a avut loc un protest împotriva abuzurilor procurorilor…mai ține cineva minte? Dacă nu, vă puteți reîmprospăta memoria aici.
Cu acestă ocazie, aieșit la rampă un membru PNL (presupus vicepreședitnte al filialei PNL Diaspora – Crina Dobre. Aceasta, într-un mesaj public, i-a catalogat pe protestatari drept „milogi” și „proști”, după cum reiese de aici.

Deși conducerea Partidului Național Liberal a fost rugată în repetate rînduri să ia poziție față de declarațiile doamnei Dobre, nici un reprezentant nu a avut nimic de spus.

Avînd în vedere că trăim într-o țară care se vrea a fi alineată la conduita occidentală și că vorbim despre un partid (PNL) care de asemenea susține despre sine că este ancorat la valorile europene, am fi crezut că forurile interne s-au pronunțat pînă acum în cazul „Dobre”.

Dar iată că, astăzi,am aflat dintr-o postare publică a doamnei Dobre pe o rețea de socializare, nu numai că nu a fost luată nici o măsură în ceea ce o privește, ba chiar că asemenea derapaje par a fi încurajate în partidul lui Orban.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost prezent sâmbătă la Dublin, pentru a participa la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL Diaspora, dar şi pentru a discuta, totodată, cu românii rezidenţi în Irlanda”, se arată într-un comunciat remis presei de către liberali. Așadar Ludovic Orban însuși a girat-o pe doamna Dobre și mesajele dînsei, prin simplasa prezență la aceiași ședință cu dînsa.

Știm că libertatea de exprimare este o valoare fundamentală,dar aceasta nu este egalăcu libertatea de a calomnia și jigni.

Probabil că asta este metoda aleasă de Ludovic Orban Orban pentru a irita spiritele în tabăra lui Liviu Pleșoianu & Co. Dumneavoastră ce credeți?

Ludivic Orban în campanie electorală

„Marele PNL” se află într-o continuă vânătoare de voturi, iar președintele său face tot ceea ce este omenește posibil pentru a împușca niște capital electoral. Pînă aici, toate bune și frumoase, dar cînd ajungi să te dai în tiribomba unui bîlci, îmbrăcat la costum pentru ca după aceea să ieși la TV și să ne spui că viața e grea, chiar ai o mare problemă. Tu și toți cei pe care îi reprezinți.

Oare domnul Orban le-o fi vorbit localnicilor și despre aportul Brătienilor în făurirea României moderne? Și oare cît de mult mai seamănă acea Românie a Brătienilor cu cea în care noi (inclusiv domnul Orban) trăim?

Restul e politică de opoziție….